DISCRIMINAREA (bullying)

             Am ajuns în sfârșit să vorbesc despre acest subiect care ma irită de mult timp.
                    Pentru început, cred că cea mai întâlnită discriminare este cea pentru etnie, religie sau aspect fizic. De câte ori nu ați auzit. începând chiar din școala primară/generală expresiile: "Țiganule!" , " Pocaitule!", "Graso/Slabo!"... sau exprimate chiar prin structuri mai urâte cum ar fi cioaro, pocnitule, umflato sau scânduro. Da, așa ceva există, întâlnit chiar la ordinea zilei, o mulțime de copii fiind arătați cu degetul, izolați și uneori poate chiar bătuți, în cazuri poate mai rare, dar 100% existente. Și acum bineînțeles că o sa vă prezint motivele pentru care mi se pare un lucru neomenesc, lipsit de demnitate și crud, să îți bați joc de cineva pentru aceste motive.
                  În primul rând EL NU ARE NICI O VINĂ! Chiar nu este din vina lui că s-a născut într-o familie de etnie rromă, de penticostali, că are anumite probleme și nu poate slăbi/nu se poate îngrășa. El nu a ales nimic din toate astea, în plus încă nu a ajuns la vârsta la care să își poată alege religia, de exemplu. Așa că te iei de ce? De faptul că în acest mediu i-a fost scris să se nască? De faptul că are alte convingeri, poate, alte conformații ale corpului și uneori alt mod de gândire? Mi se pare prostesc si inuman cu litere mari! Să nu mai vorbim că mulți dintre ei nu deranjează pe nimeni, nu au un comportament inadecvat. Din păcate totuși, în majoritatea claselor există cel puțin un astfel de copil exteriorizat. 
             Dar mai e de asemenea spiritul de turmă, pentru că unii nu îl cred diferit sau au un suflet bun , dar o fac din dorința de a se integra și de a fi *șmecheri* (trisit, știu). Apoi, gândiți-vă doar ce se află în sulflețelul unui astfel de copil, cum se poate simți el în astfel de cazuri, câte lacrimi varsă el noaptea, când se pune în pat și meditează la parcursul zilei, câte frustrări și poate chiar gânduri... sinucigașe îi trec prin minte, regretă faptul că s-a născut. Cei mai sensibili, mai slabi de înger mai ales, care nu au curaj poate nici să le spună părinților, ce copilărie au aceștia?
                  Haideți vă rog din suflet să nu mai judecăm atât de repede și să nu mai aruncăm cu pietre, căci niciunul dintre noi nu este mai deștept sau mai bun decât acei ce sunt discriminați, niciunul nu a meritat ceva mai mult decât el. Că tu ai avut norocul să te naști într-o familie *normală* dupa tiparele societății nu ai decât să fii recunoscător.
          Un apel la umanitate, vă rog!
*Acest articol a fost scris în cunoștiință de cauză. căci am fost și eu victimă a bullying-ului în școli, așa că nu este exagerat deloc. HAIDEȚI SĂ UCIDEM NEDREPTATEA!*

Am revenit

                   Au trecut 8 luni de la ultima postare. Știu ca nu e atat de mult, insa mi s-au intamplat foarte multe lucruri in aceasta perioada, pe plan social, emotional si cam in orice domeniu. Poate ca e mai bine, nu imi placea atat de mult gandirea mea de atunci.. :) Sa incepem cu vara asta.

                 "Eram aceasta lady pe strazile Atenei.. ma simteam atat de bine, atat de eu. Nu ma cunostea nimeni, picurii cerului de aici nu ma mai atinsese vreodata, norii nu ma priveau altfel decat cu admiratie, nimeni nu imi stia trecutul sau identitatea, nimeni nu ma putea judeca. Cred ca acesta este unul dintre cele mai de preț sentimente.. Însă continuarea nu avea să fie aceeași, scopul pentru care m-am dus era să merg într-o tabară care m-a încântat tot anul, mai puțin în momentul în care eram acolo. Nu cunoșteam pe nimeni, eram cea mai straină dintre străini, care după cum am zis mai sus poate fi și un avantaj, dar în acel moment chiar nu era. Am plâns mult, nu le aveam cu limba, vorbeam în engleză, neînțelegându-i pe ceilalți, aveam impresia că toți sunt împotriva mea. Însă nu  acest subiect cât pe faptul că fiecare persoana căreia mă prezentam mă judeca, fie pentru înălțimea mea, fie pentru aspect, fie pentru faptul ca nu par de vârsta pe care o am. Într-n final am ajuns totuși să îi cunosc și să leg prietenii importante acolo. Am realizat ca toate depresiile, lacrimile ce se prelingeau ușor pe obraz și se lăsau pe pământ cu o greutate amețitoare nu au fost în zadar, am rămas cu amintiri extrem de prețioase și experiențe de care nu multă lume are parte.. Aș fi gata oricând să mă întorc, cu tot cu bagajul lacrimilor. Am realizat în timp, deși mi-a luat mult, ca plânsul e ceva absolut normal, că sufletul nostru pur și simplu adună preamulte și într-un final trebuie să le arunce, să se lase pradă unei lumi fără griji în care să nu îi mai pese de nimic, măcar pentru câteva minute, ore..zile. De ce lăsăm atâta batjocura pe niște simple sentimente metamorfozate în picături de apă?"

             Asta a fost ceva extreeeeeeeeeeeeem de scurt, față de povestea celor două luni care se numără printre cele mai frumoase din viața mea. Va urma... 

Hello, I'm who I want

        ➵ Saluutare :) aceasta este prima mea postare de pe blog. Sper sa va placa ce va mai urma. Oricum, sunt o fire mai închisă și imi place sa vad dincolo de coperti.
        ➵ Asaaa... deci in primul rand, numele blog-ului (I'm who I want) pentru mine inseamna destul de mult, e ceva ce ma motiveaza si ambitioneaza sa fiu eu, sa am curaj sa imi impart ideile, sa am curaj sa ma exprim.
        ➵ Vor urma atat experiențe de ale mele, cât și subiecte serioase sau haioase, deci stați pe aproape. V-am pupat! O seara frumoasă :)